................

aici, acum
doar nebunia beată de tine
şi încă năucită de sete

androginul tânjeşte, despicat
de bisturiele nostre precise:
eu, tu, eu, tu
noi nu

e timpul cioplitorul

fă crucea sub care să dorm
până mă vindec

Vine Primăvara?

Dacă totuşi o să vină
Primăvara asta care
uite, stă şovăitoare
cu privirea dusă-n zare,
o s-o cert: ţi-au spus divină
ah, romantici, toţi poeţii
şi-au rămas... cu toamna, bieţii...
nu mai au adrenalină…

De ce astăzi, bunăoară
s-a-ncruntat cu trei nori cerul,
şi-a-mpânzit cu fulgi eterul?
Te-ai gândit cât o să-i doară
pe-acei muguri, îndrăzneţii
care-au scos un colţ afară?
Nu fă nazuri, domnişoară,
că se supără poeţii!

Ziduri

Să mă-ntorc acasă, lung mă cheamă drumul…
Nici un tren în zare; gările’s pustii.
Bâjbăiesc în zorii limpeziţi de fumul
viselor confuze despre morţi şi vii
şi desfid coşmarul - râs de tinichele:
ce-aţi clădit ieri, astăzi plânge-n mărăcini!
Meşteri, câte unul, urcă albi pe schele
cenuşii de abur, lângă sfinţi blajini.
Cât moloz din ziduri umerii le-apasă
anelor tăcute-n lumea lor de var!
Gara e pustie… Nu mă-ntorc acasă…
Râde sus, în turlă, ultimul zidar!

căutare

Era târziu, era devreme oare?
Plecase fără mine umbra mea...
Călătorind pe munte şi pe mare
a însetat prelung asemenea
deşertului nemângâiat de apă.
Am întrebat-o "unde vrei s-ajungi?"
Ea nu părea cuvântu-mi să-l priceapă;
se împletea cu alte umbre lungi.
Şi-a fost un timp de frângere şi pândă,
de paşi răniţi şi paşi de prădători
dar s-a întors, şoptindu-mi tremurândă
că a găsit un ţărm scăldat de zori...

Despre Pongo:
este in vesnica miscare, nu ii place intunericul si mereu ar topai...ba pe un umar, ba pe altul...
Mi-a incantat cateva prietene (pana dincolo de limita admisibila!!!), a exasperat vecinii, iar mie, uneori, mi se suie in cap... Atunci am cateva iesiri temperamentale.
El, bineinteles, este mereu nevinovat!

Pongo este si foarte schimbator si influentat de toate zonele pe care le viziteaza cu un fel de disperare, parca.

El se descrie astfel:

"Visez, cateodata, o dragoste indepartata si vaporoasa ca schizofrenia unui parfum." (Emil Cioran)



A, si este foarte simpatic!

Ce frumoasă este, nu-i aşa?
E mai interesantă, mai naturală decât o orhidee în vază.
Parcă Ianuş spunea:
„Nu e nici o floare/ atât de frumoasă/ ca branduşa de toamnă/ deschisă întrebător/ peste covorul de frunze moarte“.

Aproape că s-ar potrivi... dar floricica mea zâmbeşte direct din iarbă, pe mirişte! :)

Fără tristeţe...

Asa arata toamna pe strada, in oras. Nu se mai straduiesc edilii sa mature trotuarele... ca, de, e campanie!