................

aici, acum
doar nebunia beată de tine
şi încă năucită de sete

androginul tânjeşte, despicat
de bisturiele nostre precise:
eu, tu, eu, tu
noi nu

e timpul cioplitorul

fă crucea sub care să dorm
până mă vindec

Vine Primăvara?

Dacă totuşi o să vină
Primăvara asta care
uite, stă şovăitoare
cu privirea dusă-n zare,
o s-o cert: ţi-au spus divină
ah, romantici, toţi poeţii
şi-au rămas... cu toamna, bieţii...
nu mai au adrenalină…

De ce astăzi, bunăoară
s-a-ncruntat cu trei nori cerul,
şi-a-mpânzit cu fulgi eterul?
Te-ai gândit cât o să-i doară
pe-acei muguri, îndrăzneţii
care-au scos un colţ afară?
Nu fă nazuri, domnişoară,
că se supără poeţii!

Ziduri

Să mă-ntorc acasă, lung mă cheamă drumul…
Nici un tren în zare; gările’s pustii.
Bâjbăiesc în zorii limpeziţi de fumul
viselor confuze despre morţi şi vii
şi desfid coşmarul - râs de tinichele:
ce-aţi clădit ieri, astăzi plânge-n mărăcini!
Meşteri, câte unul, urcă albi pe schele
cenuşii de abur, lângă sfinţi blajini.
Cât moloz din ziduri umerii le-apasă
anelor tăcute-n lumea lor de var!
Gara e pustie… Nu mă-ntorc acasă…
Râde sus, în turlă, ultimul zidar!

căutare

Era târziu, era devreme oare?
Plecase fără mine umbra mea...
Călătorind pe munte şi pe mare
a însetat prelung asemenea
deşertului nemângâiat de apă.
Am întrebat-o "unde vrei s-ajungi?"
Ea nu părea cuvântu-mi să-l priceapă;
se împletea cu alte umbre lungi.
Şi-a fost un timp de frângere şi pândă,
de paşi răniţi şi paşi de prădători
dar s-a întors, şoptindu-mi tremurândă
că a găsit un ţărm scăldat de zori...